Pretext

Câteva motive de a fugi de acasă le-am arătat pe blogul MNIR-samizdat. Vara aceasta motivele au devenit de-odat' prea multe şi m-am ocupat mai mult cu fugitul. La urma urmei, contează mai puţin de ce facem un lucru, ci contează doar ce facem. Cam asta înregistrează istoria mare: fapte, nu motive.

Un arheolog are, neîndoielnic, vocaţia drumului, lucru de neînţeles pentru cei fără vocaţie, care îşi imaginează că o săpătură în depozite poate fi o activitate de sine stătătoare. Iar un arheolog fără regat, ca mine - umblă. Vrând-nevrând, între două situri arheologice se află tot felul de situri, adică locuri. Despre locuri ne vom ocupa, aici, nu despre arheologie.

Pentru ceea ce aş dori eu să fac, pe viitor, probabil un blog este un loc prea strâmt; probabil va fi necesar să facem un portal de călătorie. Dar fiindcă orice drum începe cu un pas, un blog poate fi locul prin care păşim. Ceea ce mi-aş dori eu ar fi un soi de enciclopedie a impresiilor, a imaginilor şi ideilor. Desigur, pentru o enciclopedie va fi necesar mult mai mult decât o persoană.
Nu ştiu ce va ieşi; experienţa de viaţă îmi spune că este mai important ceea ce se întâmplă decât ceea ce se intenţionează. În consecinţă, este mai important să faci, decât să premeditezi. Apoi vei vedea unde ai ajuns. Este - nu-i aşa? - filosofia unui bagabond, a unui pierde-vară în propria ţară. Propria...., mă rog. Să nu intrăm în detalii despre proprietate...

Am avut parte, săptămânile trecute, de două "raiduri" interesante: primul în Dobrogea, pe durata a aproape două săptămâni, alături de Alexandra; imediat apoi am făcut un traseu de trei zile, prin sud-estul Ardealului, mai exact de la Câmpulung la Mediaş, pe post de concediu, alături de Dida. Amândouă mi-ai prilejuit constatarea - mai veche, recurentă - că nu ne cunoaştem ţara, deşi ar merita să o cunoaştem. Vom schimba astfel amărăciunea sentimentului "nu avem nimic" pe altă amărăciune, că avem, dar că ce avem se ruinează - când nu se distruge expeditiv, cu excavatorul - sub ochii noştri.
Discuţiile intelectuale despre patrimoniul cultural or fi bune şi ele, câteodată. Disputele legate de legislaţie, sau despre frecventele ei încălcări sunt cu siguranţă şi ele necesare. Este însă necesară şi promovarea Locurilor. A vorbi despre locurile prin care am trecut şi a le ilustra ar fi, cred, o atitudine ceva mai activă. Sigur, aici apare problema că nu totdeauna putem fi suficient de documentaţi pe un subiect sau altul, la nivelul pe care ni l-am dori. Ar trebui trecut însă peste acest inconvenient, fiindcă la nivelul promovării este mai important să spunem că am văzut o pădure minunată, decât să-i menţionam suprafaţa, gradul de acoperire, volumul de masă lemnoasă sau speciile ameninţate.
Mai mult "reportaj", deci, decât "documentar". Este o cale de explorat. Adică un drum pe care îl vedem, dar nu ştim unde duce, dincolo de dâmbul din faţă. Asta înseamnă să explorezi.