Castrul de la Jidova

Dacă veţi dori să petreceţi un week-end la Braşov, sau prin zonă, ar fi de evitat să mergeţi pe DN1, ca să nu petreceţi în maşină cea mai mare parte a timpului disponibil. Există variantele de ocolire prin Cheia, dar asta înseamnă că până la Ploieşti sunteţi tot pe DN1, sau prin pasajul montan Rucăr-Bran. Această din urmă variantă are şi ea mai multe variante de acces: una prin Târgovişte şi una prin Piteşti. Cea dintâi este mai scurtă, cea de a doua are drum mai bun... până la un punct.

Dacă aţi ales drumul prin Piteşti, ieşirea spre Câmpulung se află undeva pe centura ocolitoare de nord. De acolo mai sunt 45 de km. până la castru. Drumul, de aici, este suficient de prost ca să vă oblige să circulaţi blând, prilejuind observarea schimbării de peisaj rural, de la civilizaţia prunei, la civilizaţia bradului. Este interesant. Castrul este marcat şi pe şosea, inclusiv cu indicatoare de pre-avertizare, este marcat şi pe Google (notat greşit, în ortografie dacizantă, "Jidava"), aşa că nu se poate să nu nimeriţi (N45.22075 E25.01249); se află în dreapta şoselei, la cca 100 de metri.
Aflat la peste 500 de m. altitudine, castrul poate fi totuşi considerat ultimul castru "de şes", pe drumul Transalutan, prin profilul blând al dealurilor înconjurătoare; relieful îşi schimbă configuraţia imediat la nord de oraşul Câmpulung, aflat la 6 km. nord de castru.

Panoul de afişaj de la intrarea în sit. Orientarea reală este uşor deviată spre est. Din textul de prezentare ar fi de comentat, poate, doar faptul că turnurile de colţ nu sunt semicirculare, ci doar frontul lor, datorită specificului castrelor timpurii, în formă de "carte de joc", deci cu colţuri rotunjite.

 Dacă planul alăturat este rezultatul cercetărilor din anii 60 (E. Popescu), este bine de ştiut că cercetarea a fost reluată în anii din urmă, de o echipă condusă de prof. C.C Petolescu şi Florian Matei Popescu de la Institutul de Arheologie, alături de colegii de la Piteşti.
Rapoarte ale cercetărilor recente sunt de găsit pe site-ul CIMEC. Pe scurt (şi ca urmare a unei vizite de doar câteva minute), se sapă în suprafaţă, în zona dintre Principia şi horreum, pentru clarificarea acelui spaţiu liber din faţa clădirii "ofiţerilor" (cu două abside), cât şi pentru sesizarea construcţiilor de lemn din faza anterioară.

Turn restaurat la curtina sudică

Castrul de la Jidava este unul dintre puţinele care beneficiază de o restaurare vizitabilă (şi de un muzeu de sit). Asta, desigur, este şi bine, şi rău. Este rău - fiindcă este genul de intervenţie ireversibilă, iar eventualele erori vor rămâne pentru "posteritate" (ce-o fi aia..., cu referire, probabil, la proiectant).
Personal, soluţiile generice alese de proiectant mi s-au părut adecvate. Nu s-a procedat la o restaurare integrală, ci la refacerea unor segmente semnificative şi ilustrative pentru vizitatorul neavizat. În detaliu, sigur că pot apare discuţii. De exemplu: care ar fi funcţia tactică a unor turnuri a căror linie de tragere se află doar 50-60 de cm mai sus decât curtina?... Pe de altă parte, ce se poate face cu nişte turnuri ale căror dimensiuni sunt sub 3 metri la exterior?... Nu ştiu, deci, dacă soluţiile alese sunt cele mai bune; este clar însă că astfel de ilustrări, la scara 1:1, pot reprezenta ceea ce publicul aşteaptă de la "arheologie".

Reconstituirea parţială a porţii de sud. Vedere de la interior

Evident, autorii proiectului au avut destule dubii, fapt demonstrat de treaba făcută de jumătate la poarta sudică, unde nu am avut curajul să ne arate nici arcada, nici etajul, ceea ce diminuează "mesajul" de paznic fioros al fortificaţiei.
Este de remarcat că turnurile de poartă sunt ceva mai mari, şi ceva mai înalte (vezi înălţimea porţii de acces, în comparaţie cu fotografia anterioară). Deşi construit târziu, în epoca Severilor, când existau suficiente motive pentru a construi temeinic, senzaţia pe care o oferă forturile de pe Transalutan nu ne poate duce mult dincolo de noţiunea de "avanpost militar". Absenţa aşezărilor civile din zonă contribuie la această definiţie.

Praetoriul, vedere din zona accesului, spre nord

Reconstituirile construcţiilor de piatră, din centrul castrului, ilustrând ultima fază de funcţionare, probabil până în vremea lui Filip Arabul (spunea Florian, spre deosebire de opinia mai veche), sunt realizate la nivelul soclului, cu excepţia unui fragment de podea cu hypocaust, conservată in situ (nu m-am lămurit, prin geam, cât de fidel). Doar grânarul are pereţii ridicaţi la peste un metru, deşi nu am înţeles de ce (ori doar soclul, ori complet, nu-i aşa?).

Nu aş încheia acest scurt comentariu fără a spune că m-am bucurat că i-am găsit pe colegi la lucru, şi că ghidajul a fost util. Oricum, acest castru este pregătit de a primi oaspeţi în tot cursul anului. Există şi muzeu de sit, construit (de mult) pe... sit, lângă curtina de est. Ghinion... Locul este însă plăcut şi sugestiv. De văzut, măcar în concediu...