Cetatea Carului

Nu vreau să vă dezamăgesc, aşa că vă spun din prima: Cetatea Carului nu este o cetate, ci o... pensiune. Este un loc care mie mi-a plăcut la superlativ şi de unde am atât de multe poze dragi, că nu reuşesc să fac o selecţie decentă (adică nu gârlă).
Despre satul acela - Drumul Carului, pe nume - am auzit în preziua plecării, făcând planuri de drum. Ştiind că voi ajunge în zonă, am deschis pagina de monumente istorice de la cIMeC (păi de unde??) şi am constatat, puţin înciudat, că în acest loc, cu un nume atât de frumos şi neobişnuit - dar şi foarte expresiv, pentru situaţia istorică la care mă voi referi - ar exista un castru roman, din cele înşirate pe drumul Transalutan. Indicaţia din baza de date este uşor confuză, respectiv ba 39 km +900, ba 41 de km de Braşov.

Vedere spre sud, de la baconul camerei. Pe coama montană din stânga - alte "cetăţi" de pensiuni, cam câte în Pelopones. În vale, mai departe - mult mai celebrul sat Moeciu de Jos. În planul depărtat - muntele Postăvaru, cuibuşorul de nebunii al braşovenilor.

Am ajuns acolo într-o după-amiază însorită, cu pâlcuri de nori împrăştiaţi precum oile pe coastă, vârfurile Bucegilor şi Pietrei Craiului stând însă, misterioase, în pâclă. Vizitasem, în aceeaşi după-amiază, Branul, care - vom vedea - este un sat minunat, dar mult prea aglomerat. Aşa că, după cercetări în zonă, care au rămas fără un răspuns convingător, mi-am adus aminte de peisajele ameţitoare din munţi, pe unde trecuserăm cu doar câteva ore în urmă...

Plonjeu în imaginea anterioară. Aici, la Drumul Carului, am constatat că nici un detaliu al peisajului nu este plicticos. Aşa că zoom-ul meu de 250 a avut mult de lucru.

Fără ezitare, am demarat spre înălţimi, fără nici un regret faţă de mulţimea colorată şi gălăgioasă din "oraş". Oh, da! Şoseaua din Rupea şi până în Moeciu este poate cea mai frumoasă cale montană din România, cu ruperi mari de nivel, cu curbe legate nebuneşte, ca mersul şarpelui, cu peisaje aşa cum numai Carpaţii Meridionali pot da, cu sate desprinse din cărţile de poveşti (N.B.: tocmai mă întorsesem din Dobrogea...).

Un alt plonjeu zoom, spre Postăvaru. Satul care îi tiveşte marginea ar trebui să fie Cheia, aflat mai sus de Bran, pe drumul spre Bucegi.

Ajuns acolo, deasupra satului Moeciu de Jos, adică în Drumul Carului, am constatat că am o singură problemă: că nu ştiu la care dintre pensiuni să mă opresc. Aşa că am dat o raită până spre vârf, să am vizibilitate cât mai bună. Acolo, spre vârf, mi-a atras atenţia o construcţie mare, care nu se vedea bine, fiind cocoţată pe un dâmb considerabil, de cel puţin 15 de m înălţime. Am virat strâns la stânga din şosea, urcând pe accesul strâmt şi abrupt, de peste 40 de grade înclinaţie, şi am ajuns pe un platou larg, ca o parcare de mall. În faţa ochilor - un ditai hotelul... Este Cetatea Carului.

Spatele pensiunii, cu terasa orientată spre Bucegi.

Era deci relativ târziu, m-am ("ne-am" e mai corect) bucurat enorm că am prins ultima cameră disponibilă, aşa că am trecut direct la poze, că soarele aluneca spre asfinţit (culcuşul lânos al Pietrei Craiului), uitând că îmi propusesem să mă uit după prezumtiva fortificaţie. Sincer - mi-a fost puţin frică... Puteam eu să-mi întreb amabilele gazde dacă îşi făcuseră căsoiul pe un castru roman?... Aşa că am verificat distanţele la întoarcere. Din fericire - nu. E adevărat că nu ştiu ce se consideră "km. 0" în Braşov, aşa că am măsurat de la Primărie. Aplicaţia Garmin zice că, de la Cetatea Carului până la primăria Braşovului ar fi 38 de km, pe şosea. Ar fi deci de căutat castrul cam 2 km mai sus, spre ieşirea din deal a localităţii.

Vecinul de terasă: Masivul Bucegi, cu crestele în nori.

Nu mi-am propus să fac reclamă comercială nimănui. Am să fac o excepţie, şi aceasta în beneficiul cititorilor mei, şi nu a proprietarului stabilimentului, care, am eu impresia, o duce bine-merci oricum, cu rezervări pe câteva săptămâni înainte. Am să fiu însă scurt şi la obiect: camera noastră era, ca suprafaţă, dotare şi curăţenie, mult peste camere de hotel propriu-zise, pe unde am umblat, şi mă refer la cele de două sau trei ori mai scumpe. Acolo, pe vârful muntelui (aprox 1100 metri), am pornit duşul la 7 dimineaţa şi era fierbinte şi cu presiune. Minune a tehnicii, aş zice, că am văzut destul centrale de apartament, şi nici una nu făcea astfel.

Un alt detaliu de peisaj: vedere spre marginea nordică a Bucegilor. În vale, jos, în dreapta - satul Moeciul de Sus. Luaţi aminte la pajiştea barberită la piele, ca o peluză englezească. Oriunde aş învârti teleobiectivul, în zonă, se vede acelaşi lucru. Este unul din rarele locuri din România unde resursele sunt exploatate sistematic.

Bucătăria este grozavă! E ca la mama acasă, în sensul că te duci în bucătărie şi spui ce vrei să mănânci! Preţurile, la bucătărie, sunt ceva mai piperate, dar la pachet cu cazarea - cred că sunt corect balansate.

Vedere spre partea opusă a clădirii, spre vest, cu masivul Piatra Craiului învăluit de norii de înălţime. Şi aici - un plai întins, plin de gospodării.

Rachia servită pe post de palincă este de evitat, dar găsiţi vinuri şi alte băuturi de calitate. Ar mai fi şi alte dezavantaje, cel puţin pentru unele gusturi... De exemplu, la boxele puternice, de bună calitate, am auzit numai muzică... săsească; mi-a adus aminte de tinereţea sibiană şi, deşi nu mi-a plăcut niciodată genul acela de folclor (este clar de preferat cel românesc, ţigănesc, etc), pe mine chiar nu m-a deranjat. Ar mai fi ceva: locuitorii obişnuiţi ai planetei sunt pensionari cu maşini tari şi femei prea tinere, care pensionari se culcă devreme, aşa că nu ar fi de pus acolo de zaiafeturi. Dar dacă doriţi să vă relaxaţi în linişte, pe muzica greierilor - este cel mai bun loc...

 Pe păşune, la cosit, la 6 jumătate dimineaţa

Dacă veţi dori să încercaţi, vă recomand să faceţi rezervare. Există şi un site internet, foarte uşor de găsit (e primul în Lista lui Goagăl). Ar mai fi poate necesară o identificare geografică mai exactă, pentru GPS-ul dumneavoastră: N45.47411 E25.30052.

Regatul de peste drum, în lumina dimineţii.