Saschiz

Localitatea a ajuns în GPS-ul meu fiindcă se află între siturile cu protecţie UNESCO din România. Satul este poziţionat pe şoseaua Braşov-Sighişoara, la 97 de km de primul şi la 20 de km de al doilea oraş. Numele este cunoscut datorită unei biserici fortificate, una dintre cele 6 care se bucură de înalta protecţie. Există însă şi un al doilea obiectiv notabil, pe care călătorul nu-l poate rata, mai ales venind dinspre Braşov, cum a fost cazul nostru. Deasupra satului, pe un deal abrupt şi împădurit, se ridică, încă semeaţă, ruina unei cetăţi medievale.

 Cetatea Saschiz. Imagine luată de la intrarea de sud-est a satului, de la o distanţă de 1.9 km (teleobiectivul să trăiască!).

Satul este frumos, îngrijit, chiar cu accente urbane în administrarea centrului. Curăţenia aproape impecabilă - lucru rar în satele româneşti, deşi nu atât de neobişnuit în Ardeal - este detaliul care impresionează poate cel mai mult, demonstrând potenţial economic şi, de ce nu, turistic (occidentalii acceptă şi mizeria, de dragul exotismului, dar se simt mai bine pe loc măturat).

Saschiz. Imagine din centrul localităţii. Există şi case ruinate, în acelaşi perimetru, dar impresia generală este de ordine nemţească (mă rog, aplicată de români...).

 Datele existente pentru monumentele din localitate sunt mai degrabă sumare. Satul este documentat de la 1309, ca parte a scaunului Sighişoarei. A existat aici şi o biserică timpurie, documentată prin capiteluri romanice izolate, care a fost însă complet demolată la sfârşitul veacului XV, ridicându-se o biserică neogotică. Bolta navei a fost refăcută spre sfârşitul veacului XIX. Nici turnul-clopotniţă nu este original; a fost distrus în 1717 de un incendiu, fiind refăcut peste un secol mai târziu, după modelul turnului cu ceas de la Sighişoara.

Biserica neogotică şi turnul-clopotniţă de la Saschiz; vedere de la nord-est.

Ieşindul de pe latura nordică a bisericii este o sacristie, concepută ca un turn de apărare. Întreaga biserică a fost proiectată ca o fortăreaţă de sine stătătoare. Se remarcă podul fortificat aflat deasupra navei, prevăzut cu două niveluri de guri de tragere (în jos şi la orizontală).

Starea de conservare a replicii turnului sighişorean este jalnică, deşi nu ar fi prea bătrân; o crăpătură mare traversează toată faţa estică. Incinta a dispărut complet.

Faţada vestică, cu intrarea tratată similar unui turn de poartă, cu etaj şi pod cu guri de tragere. Deasupra - cele două etaje de apărare organizate peste nava bisericii.

La ora vizitei noastre - uşor matinală, că era înainte de prânz - biserica era închisă, aşa că ne-am mulţumit cu câteva fotografii de la exterior. Nu pot să nu remarc faptul că "punctul de informare" avea program de alăptare, fiind închis - cu afiş în regulă - toată dimineaţa.

Oricum, pentru mine personal, cetatea de pe deal devenise obiectivul prioritar, aşa că am renunţat la aşteptarea din faţa grilajului încuiat şi am plecat prin sat, să întreb cum pot ajunge Acolo.

Nu a fost tocmai simplu. Pe imaginea Google, deşi cu rezoluţie nefericită, sunt sugerate trei drumuri de acces: cel din nord este drum de căruţe, relativ impracticabil inclusiv pentru maşini de teren; cel din centru este o cărare, de bătut cu piciorul; cel de la sud este cel pe care trebuie să apucaţi, dar numai dacă aveţi un Logan sau o maşină cu gardă la sol şi mai mare. 

Vedere a cetăţii dinspre ESE, de lângă biserică. Turnul de telecomunicaţii din dreapta este un bun indiciu asupra cotei până la care se poate urca cu maşina.

Fortificaţia are plan elipsoidal alungit, orientat aproximativ sud-nord, cu câte un turn-pupitru la capetele diametrelor; se adaugă un turn semicircular, lângă pupitrul de sud, care se ridica ameninţător deasupra unicului drum de acces (dinspre SE); mai există, în faţa turnului de poartă de la est, un soi de barbacană, extrem de ruinată. Din câte îmi dau seama, stânca pe care a fost construită cetatea este separată de dealul dinspre vest (mai ales la nord-vest) de o văioagă prăpăstioasă, inaccesibilă militar.

Fotografie luată de lângă turnul de telecomunicaţii, aflat la ENE de cetate. Se văd, de la stânga la dreapta: turnul semicircular, rămăşiţe ale barbacanei din faţa turnului de intrare (centru) şi turnul pupitru de la unghiul nordic al cetăţii.

Aşa cum deja sugeram, drumul "bun", care porneşte spre cetate din sudul satului, este destul de aventuros chiar şi pentru şoferi îndrăzneţi; începe cu o pantă abruptă, amenajată cu dale mari, scufundate inegal. Dacă aţi trecut de asta fără să fărâmaţi maşina, urmează un drum prin pădure, orientat nord, adică paralel cu cetatea; o puteţi admira, dar nu vă puteţi apropia mai mult, pe patru roţi. Când aţi ajuns în dreptul cetăţii - găsiţi şi o potecă, practicabilă doar motocrosiştilor. De acolo mai urmează un urcuş voios, nu foarte lung dar relativ trudnic (diferenţă de cotă cca. 90 de m), pe care eu nu l-am făcut, fiindu-mi milă de nevastă; era vorba şi de timming, fiindcă urcuşul, preumblatul prin ruine complet sălbăticite şi coborârea ar fi rupt cel puţin o oră şi jumătate... În fine, ca să întoarceţi maşina trebuie să mergeţi, printre tufe, tiptil-tiptil, să nu zgâriaţi maşina (prea rău, adică), până la turnul de telecomunicaţii, unde veţi găsi şi tăpşanul din care întoarceţi din şase manevre...

Vedere zoom spre turnul semicircular (profil, dinspre nord-est). Faţa este mai ruinată; peretele dinspre cetate pare conservat integral, cu cel puţin 5 nivele de luptă; poate fi considerat un turn-donjon, bine apărat şi aproape complet izolat de cetate.

Informaţiile despre cetate sunt, deocamdată, foarte sumare. Începuturile ei sunt datate în sec. XIII, dar mai sigur XIV, iar ceea ce se vede nu poate fi mai timpuriu de sec. XV (sau mai târziu, de ex. barbacana). S-a făcut aici un singur sondaj sumar (Dana Marcu, vezi Cronica Cercetărilor Arheologice pentru campania 1999), care ne spune doar ceva aşteptat, şi anume că există faze mai timpurii decât zidurile - încă - în picioare.
Personal pot să spun doar că cetatea arată, cel puţin de la distanţă, afurisit de bine; arată interesant şi la interior, din câte am reuşit să găsesc pe net. Sunt destul de sigur, din puţinele văzute, că nu este o cetate "ţărănească" (precum cea de jos, de la biserică), ci una regală. De altfel, existenţa a două fortificaţii, contemporane, ale aceleaşi comunităţi, ar fi fost nesustenabilă.

Turnul-pupitru de la curtina de nord a cetăţii Saschiz. Vedere zoom, de la NE. Ruina turnului este crăpată longitudinal, şi înclinată spre vale, corpul de clădire părând pierdut, fără speranţă.

Să ai aşa o ruină frumoasă, şi să nu faci nimic..., mă gândeam. Şi am căutat pe net. Am găsit ceva-ceva, în planurile - deocamdată incipiente - ale autorităţilor locale. Marea provocare, de început, pare amenajarea unui drum care să permită accesul utilajelor grele până la cota 530. Sunt foarte curios ce iese!

LINK-uri utile:

• site-ul Patrimoniul Naţional, dedicat în fapt obiectivelor româneşti aflate pe lista UNESCO, prezintă o fişă tehnică - relativ sumară - a bisericii Saschiz;
• o foarte scurtă schiţă de fişă tehnică pentru cetatea Saschiz - pe situl Medievistica.ro; galeria foto de acolo este însă generoasă;
• prezentarea sumară a proiectelor autorităţilor locale din Saschiz, pe site-ul eComunitate;
• site-ul autorităţilor locale, pe care se găseşte o altă galerie de fotografii pentru cetate (de relativ slabă calitate, fără informaţie; vor fi deci în stare să facă un proiect?...)

Localizare cetate: N 46.196491°; E 24.951903°