Dragoslavele

Schitul de la Dragoslavele nu era pe to-do-list; văzând însă numele localităţii - aflată la nord de Câmpulung, deja în peisaj montan - am devenit atent la indicatoare. Spre ieşirea nordică din sat, am găsit şi indicatorul cu pricina. De acolo, însă - Dumnezeu cu mila! Se urcă pe un drum pe care nu încap două maşini, pînă la o troiţă care, pentru un creştin, ar trebui să însemne o răscruce importantă (un drum şi mai prost continuă pe curba de nivel). De acolo se urcă cu piciorul, pe o potecă relativ abrută, printre brazi.

Vedere de la troiţă spre sud

Pentru cine nu ştie ce trebuie să găsească - surpriza e mare. Pe partea dreaptă a cărării, printre foarte mulţi brazi, apare o biserică... maramureşană (no - amu!). Cam atât, fiindcă poarta de acces este încuiată, e linişte ca în condru, şi nu e ţipenie de om (călugării or fi la muncă...). În zona de deasupra schitului - e şantier mare. Feţele bisericeşti, presupun...

Vedere de la troiţă spre NE.

Reproduc mai jos cele câteva fotografii luate în zonă, cu menţiunea că schitul are, pe creştinortodox dot ro, o fişă completă şi interesantă, fotografii din unghiuri mult mai favorabile, inclusiv din interior. Aflăm de acolo, de pildă, că biserica maramureşană a fost construită în sec. XVII, adusă aici de la Predeal, imediat după al doilea război mondial. Minunăţia ar fi înăuntru, unde ar fi de văzut reprezentările religioase, realizate - din câte mi-au permis observaţiile pe ilustraţiile cam mici - printr-o combinaţie de sculptură în lemn şi pictură. Pentru cine poate intra...
Şi o ultimă observaţie: schitul este casă de odihnă (sau recluziune!) a Patriarhiei române.

Ca să fie şi o concluzie: dacă nu vă grăbiţi foarte tare, încercaţi să vedeţi dacă sunt deschise porţile raiului. Nu este un ocol mare. Schitul se află la cca 500 de m. de şoseaua naţională.


Vedere printre ulucii gardului...

Vedere dinspre vest. 

În fundal - cătunul estic 

al satului Dragoslavele.