Răşnov

Experienţa de la Râşnov a fost cea mai interesantă, din câte mi s-au întâmplat în vara anului 2011. Aşa că, fără speranţă, am convingerea că voi exagera... Din fericire, nu are nimeni obligaţia de a citi. Dar tot o să vă uitaţi la poze, nu-i aşa?...
Cetatea Râşnovului - Rosenau (de la "roză", cuvânt folosit şi de germani, dar existent şi în latină, ne explică doct, pe Wikipedia, d-l Trandafir) - este unul dintre obiectivele turistice consistent prezente pe net, aşa că, cel puţin aparent, nu ar avea nevoie de prezentare. Poate. Eu simt nevoia de a scrie despre acest loc care este, sau mai degrabă ar trebui să fie, paradigmatic pentru monumentele din România.

Am început vizita, ca toată lumea, din faţa primăriei oraşului, unde ne-am informat cum putem ajunge în dealul marcat, hollywoodian, cu litere de 5 metri.

Fotografie luată din pragul Primăriei. Pentru curajoşi, excursia spre soare începe prin gangul acelei clădiri roz. Unghiul vă permite să anticipaţi că veţi transpira abundent în următoarele 20 de minute. Dar dacă este dimineaţă - s-ar putea să fie foarte plăcut.

Poteca de acces spre cetate

Ne-am făcut curaj cu un expresso, în zonă, într-un bar în care un grup de tineri corpolenţi discutau cu aplomb conceptul băsescian al trădării regale, ţinând în palmă telefoane de ultimă generaţie şi aducând promt argumente de pe Internet. Discuţia, din fericire, se purta de pe poziţii combatante, cel mai gras dintre ei fiind monarhist; din nefericire, nici unul nu avea cunoştinţe de istorie suficiente pentru o argumentaţie raţională, aşa că era o păruială telectuală de nivel înalt, cu accente dramatice. Ne-am cam ars cu cafeaua, şi pentru că era proastă, şi fiindcă am băut-o fierbinte, să scăpăm de coşmarul dezbaterii surzilor. 

Acces pietonal din partea de V.

Ne-am scos pârleala pe poteca abruptă spre cetate, invocând tinereţile - de mult apuse - petrecute pe Făgăraş sau Piatra Craiului. Din pădure se iese brusc, direct pe degetele cetăţii uriaşe; nu este uriaşă, doar poziţia defensivă este superbă, perfect inatacabilă, impresia de grandoare fiind născută din perfecta îmbinare a unghiului stâncii cu unghiul paramentului de piatră.

Se intră printr-un turn exterior curtinei (sau, cum să-i zic? o curtină scurtă, suplimentară?), care permite 3 direcţii, respectiv spre oraşul modern, un altul spre Cetatea de Jos, la exteriorul curtinei, dar şi intrarea directă în Cetatea de Sus, pe alte porţi bine păzite. Noi am urmat drumul pe exterior, care mi s-a părut spectaculos, făcând cunoştinţă cu toate fortificaţiile de pe flancul sudic.

Între porţi, pe flancul vestic.

Flancul sudic al Cetăţii de Sus, văzut spre est

În ciuda notorietăţii cetăţii, nu cunosc şi nici nu am găsit, acum, vreun plan care să fie suficient de explicit, aşa că am recurs la soluţia oricărui amator - Google Earth. Credeam că cetatea a plăcut americanilor suficient de mult pentru a fi reprezentat monumentul tri-dimensional. Există o reprezentare 3-D a reliefului - palidă, aş spune, după ce am văzut terenul; există, chiar, în oraşul modern, câteva clădiri - din care, fireşte, o biserică - cu vedere 3 D, însă nimic pe deal. Fotografia este însă foarte bună - un alt criteriu pe care îl putem folosi pentru a înţelege ce este important şi ce nu pentru aliaţii noştri cu multe stele. Am pus pe această fotografie şi câteva indicaţii topografice, care vă vor ajuta să localizaţi zonele de referinţă din fotografii.

Vedere oblică Google Earth, spre Sud. Sunt marcate poziţiile în teren ale câtorva repere cheie din prezentare.

Curtina sudică a Cetăţii de Sus, vedere spre vest.

Dacă plimbarea pe cetatea Râşnovului a rămas pentru noi cu totul memorabilă, este fiindcă am avut bafta de a mă întâlni cu colegul Adrian A. Rusu de la Institutul de Arheologie din Cluj, cel care, de câţiva ani, şi-a asumat sarcina operaţiunilor arheologice şi de restaurare, pe un sit nu numai important, dar şi marcat de diverse scandaluri, de-a lungul timpului. Spre mulţumirea mea, Adrian şi-a sacrificat peste o oră, pentru a ne arăta aproape toate ungherele cetăţii, cu ochiul exersat al "castelanului", care face stratigrafie pe zidire.

Cu Adrian Rusu, spre colţul nord-vestic al curtinei Cetăţii de Jos, în apropierea donjonului (stânga-sus). Spre colţul curtinei - o intrare secretă (căutaţi în spatele buruienii din cadru...). În plan depărtat - Măgura Codlei, pandantul strategic (dar şi fratele mai mic) al Cetăţii Râşnovului.

Desigur, Adrian Rusu ne-a prezentat un istoric atât de amănunţit, încât mi-a trecut prin cap să pornesc o înregistrare (nu am avut tupeul). În fine, din sumedenia de date, pe care majoritatea, fireşte, le-am uitat, aş reţine aici câteva idei importante.

Vedere a Cetăţii de Jos din zona donjonului, cu poarta principală în dreapta, turnul în curs de reconstrucţie în stânga, şi biserica gotică în centru.

Prima ar fi că fortificaţia NU este o "cetate ţărănească", ci una regală; aspectul său fioros şi elaborat poate convinge orice istoric de bun simţ... Al doilea aspect important, degajat mai ales de cercetarea arheologică, este că fortificaţia NU este una de refugiu - aşa cum sunt destule, pe înălţimile dintre preajma aşezărilor moderne. Argumentele sunt numeroase, de la prezenţa sistematică a geamului - un lux pentru "cetăţile de refugiu" -, la densitatea mare a materialului arheologic, normală într-o aşezare permanentă, sau amenajarea grijulie a interiorului, care valorifică fiecare metru pătrat, existenţa unor amenajări de "for public" (aceasta ar fi observaţia mea).

Vedere din exterior, dinspre SE. În prim plan - incinta de jos, în curs de restaurare. În plan îndepărtat, elementele cheie ale fortificaţiei de sus, cu barbacana şi turnul de acces în stânga, turnul pentagonal în centru (cu cota cea mai înaltă din cetate, cel puţin aparent, astăzi, privind din vale), şi un ciot al turnului-donjon, în dreapta, zonă aflată în centrul cercetărilor arheologice, astăzi, făcând şi obiectul unui plan de restaurare. Sincer - sunt atât de curios...


Tot ca repere istorice importante, este de reţinut că prima construită este Cetatea de Sus, probabil la începutul veacului XIV (deci nu ca urmare a invaziei tătărăşti, cum găsiţi pe net...), la care s-a adăugat Cetatea de Jos, în sec. XV, ocupând singurul platou alăturat pe care asediatorii l-ar fi putut folosi. Cetatea de Jos, aparent nelocuită, a fost folosită pentru a construi Biserica (gotică, menţionează repede Adrian, nu românească), în jurul căreia apare şi necropola, dar şi ca ţarc al vitelor cetăţenilor (adică "locuitori ai cetăţii").

Turnul-barbacană. Conform uzanţelor epocii, era un turn mai mult sau mai puţin rotund, construit în faţa turnului de acces în cetate, ca un obstacol suplimentar (în primul rând pentru ghiulele). Presupun că a fost adăugat mai târziu.

Desigur, aceste transformări - din cetate regală, în cetate "civilă" - s-au datorat faptului că regii maghiari au avut dificultăţi cu întreţinerea atâtui amar de fortificaţii, şi le-au cedat localnicilor în uz.

 Adrian Rusu, arătându-ne că în faţa turnului de acces a existat o "gură de lup" (groapă în faţa porţii, pentru a preveni folosirea berbecilor), astupată provizoriu cu pietre până la confecţionarea unui pod batant.



 

  Vedere a barbacanei dinspre poarta cetăţii. Veritabilă fortăreaţă, în sine, barbacana era prevăzută cu trei rânduri de posturi de luptă. Pe creneluri se ajungea pe scări laterale.

Strada principală a cetăţii, lângă curtina sudică (stânga), în spatele turnului de acces. Adrian ne relatează problemele legate de moştenirea "italianului" (puternic mediatizată acum vreo doi ani), de restaurările cu ciment, care nu aderă la zidurile vechi (ruptura pe care o vedeţi în dreapta este o dovadă pentru ce se întâmplă după numai trei ani). O problemă de restaurare (mai veche, probabil), este aceea a incitei, cu guri de tragere, dar fără drum de rond. 

Stradelă?... Nu, mai degrabă spaţiu lăsat apelor pluviale.

O cunosc pe Dida - neverosimil! - de aproape 40 de ani. Deşi poartă ochelari de mafiot, pe privirea ei scrie "Oh! Nu!... Atât de multe chietre care stau să cadă!"... În spatele ei - urme clare ale planşeului care despărţea parterul de etaj. În stânga - o "ţesătură" de stâncă şi zid, de mai multe generaţii. Aceste case, oricum, erau tencuite, ne asigură Adrian, cu probe arheologice, evident.

 ROSENAU, deci, de la roză de trandafir. Amintire să fie...

Glumă proastă, dar bună! Uşa a fost blocată, pentru a împiedica accesul turiştilor imprudenţi. Un turist mucalit a scris cu carioca, în cea mai curată expresie medievală, CIUMAŢI. Cum altfel să explici caprelor Simbian expresia "Stay out!"

Piaţeta din capătul vestic al cetăţii. O asemenea proiectare a spaţiului "public" caracterizează aşezările permanente, nu pe cele de "refugiu". Acum, privind la acoperişuri, parcă şi aici restaurările sunt un pic dubioase... Dar nu-i aşa că este minunat că ele există?...

O castelană străpunsă de săgeata teleobiectivului. Desigur, îi făceam poză. Doar că nu observasem...

O piaţetă cu roze, desigur, că doar nu lalele sau panseluţe... Pe scările de lemn se urcă în postul de pază de la marginea vestică a cetăţii, supraveghiind drumul pietonal.

Acolo ne-am întâlnit cu paznicul cetăţii, în exerciţiul funcţiunii, respectiv ameninţând turiştii că le taie capul dacă se mai apleacă peste balustradă...

Despre această balustradă vorbeam...

Panorma oraşului modern, de la balustradă.

Şi, din nou, oraşul vechi. Nu-i aşa că pare viu?... Chiar este!

Proba complexităţii organizării urbane a Cetăţii de Sus. Case adosate incintei de nord, cu cel puţin 3 caturi de locuire. Elementul decisiv este coşul de fum care deservea (vizibil în fotografie) sobele de la etajele 1 şi 2. Desigur, orice cetate presupune raţionalizarea spaţiului, iar supraetajarea este un fapt comun, inclusiv în cetăţile-refugiu ţărăneşti, ale epocii. Acolo însă schema este complet alta, cu spaţiu de locuit (sau grajd) la parte, şi hambar la etaj.

ALIGATOOOO!... Eu credeam că sunt la Reconstrucţie, iar ei mişună pe Cetatea Râşnovului...

 

 Schema tipică de organizare a uliţei nordice a Cetăţii de Sus, cu case-vagon, adosate incintei (stânga), sau stâncii Acropolei (dreapta).

 Acelaşi lucru văzut de sus, de pe Acropole. Singura căsuţă restaurată este cea care adăposteşte, acum, micul muzeu de sit.

 Şi un fragment dintr-un poster uriaş, din muzeul de sit.

 Exponat: masa de lucru a unui arheolog...

Donjonul prăbuşit. În partea dreaptă se văd două intrări blocate succesiv, şi o a treia, practicabilă, deasupra, dovadă a refacerilor suferite de fortificaţie, cât şi ridicarea treptată a nivelului interior de călcare, prin construirea peste propriile ruine. Evident, este vorba despre o mare şansă arheologică, aceea de a data toate fazele obiectivului.

Vedere a curtinei răsăritene a Cetăţii de Sus, între turnul pentagonal (stânga) şi turnul de poartă (dreapta). Vedere de pe acropole.

Vedere de pe acropolea cetăţii, cu o parte a curtinei de sud şi o parte a oraşului modern, spre Piatra Craiului

Gata! Plecăm la Mamaia! Dar întâi în Râşnovul modern... Moşul habar nu are de diplă. dar face toţi banii. A trebuit să mă ţin, pe toată durata drumul, cu două mâini, să nu cad... de râs.

La întoarcerea spre centrul oraşului, la doar doi paşi, de fapt. Toate acelea sunt pensiuni... La care bem o palincă??

Nu pot să închei acest documentar fără a face câteva precizări - să spunem - tehnice. Am căutat pe net câteva pagini semnificative pentru Râşnov. Dincolo de reclame comerciale - am găsit destul de puţin...:

• Wikipedia dot ro - sursa cea mai comodă; pagina este realizată după cărţi mai vechi, e desuetă când nu caraghioasă, aşa că mai bine "pas";
• versiunea de pe dot com este mai scurtă, prezintă etimologii mai îngrijite, legenda despre fântâna de 143 de metri şi amintirea singurei cuceriri a cetăţii, de către... unguri, în timpul conflictului cu Mihai Viteazul;
• câteva notiţe interesante apar pe medievistica dot ro; am să le enumăr aici pe rând:
• o notă a lui Lucian Stamate despre unul dintre episoadele dramatice cu restaurări care... plâng: un zid abia refăcut s-a prăbuşit!
• o poveste similară, numită "A treia prăbuşire";
• un alt episod al luptei cu satana italiană, din septembrie 2009;
• alte câteva titluri simiare, în lista de pe medievistica, despre Râşnov şi alte cetăţi faimoase;
• un mic dar interesant articol despre reţeaua rutieră a cetăţii Râşnovului (dacă cetăţenii s-au retras pe deal, s-au retras acolo şi drumurile de care...; fotografii spectaculoase!);
• despre necesitatea demolării construcţiilor realizate de întreprinzătorul italian; 
• o notă polemică împotriva unui articol din Dilema Veche;
• un documentar fotografic din 2001, realizat de A.A. Rusu că mărturie a stării pre-apocaliptice a cetăţii; 
• galerie foto "Străjer la Cetate", realizată de un localnic, în toate anotimpurile; de văzut!

În fine, o altă notă priveşte castrul roman de la Râşnov, aflat la cca 3 km de centrul localităţii, într-o zonă de la intersecţia hotarului cu cele ale satelor Cristian şi Vulcan. Castrul este relativ uşor de identificat pe Google, unde veţi găsi un careu de copaci, cu latura de peste 100 de metri. Nu sfătuiesc pe nimeni să facă ce am făcut eu, respectiv să îl caute doar cu ajutorul unui GPS, fiindcă accesul este "tricky", iar drumul - destul de greu. Nu vă sfătuiesc nici să mergeţi în afara campaniei arheologice, fiindcă nu veţi înţelege nimic, mai ales dacă nu sunteţi arheolog şi nu aveţi un plan de situaţie (se găsesc, căutaţi rapoartele), Am avut bafta să dau acolo de Liviu Petculescu, iar ca un fost săpător de castru pot să mărturisesc că a fost o bucurie. Am reflectat dacă să ilustrez această vizită, dar cred că i-aş face lui Liviu un deserviciu (dacă ar fi să mă refer doar la diferenţa de spectaculozitate a imaginilor). Într-o zi, în viitor, poate castrul de la Râşnov va fi vizitabil, după finalizarea cercetării actuale din praetentura sinistra şi după lucrările de conservare. Deocamdată este "doar" un şantier arheologic, unul dintre puţinele care va aduce date despre barăcile soldăţeşti...