Saschiz

Localitatea a ajuns în GPS-ul meu fiindcă se află între siturile cu protecţie UNESCO din România. Satul este poziţionat pe şoseaua Braşov-Sighişoara, la 97 de km de primul şi la 20 de km de al doilea oraş. Numele este cunoscut datorită unei biserici fortificate, una dintre cele 6 care se bucură de înalta protecţie. Există însă şi un al doilea obiectiv notabil, pe care călătorul nu-l poate rata, mai ales venind dinspre Braşov, cum a fost cazul nostru. Deasupra satului, pe un deal abrupt şi împădurit, se ridică, încă semeaţă, ruina unei cetăţi medievale.

 Cetatea Saschiz. Imagine luată de la intrarea de sud-est a satului, de la o distanţă de 1.9 km (teleobiectivul să trăiască!).

Viscri

Viscri - de la Weisskirch, Biserica Albă - este pe lista de 6 biserici fortificate din patrimoniul UNESCO. Vizitasem anterior Biertan şi Prejmer, de la care plecasem cu sufletul plin, aşa că veneam spre Viscri cu nările umflate.
Ne-am apropiat dinspre Rupea - oraşul de "scaun" al satului Viscri -, urmând deci drumul, prost, spre satul Dacia (no!), urmând apoi nord, vreo 10 km de gropi să-ţi rupi splina. În fine... Era o după-amiază târzie de august, aşa că am luat neajunsul mergând cu viteza întâi şi admirând peisajul; care peisaj nu este nici el cine ştie ce, dar era atât de pustiu şi de linişte, că mi s-a părut frumos. Am întâlnit doar nişte nemţoaice care făceau jogging, şi nişte ciobani, care fluierau, pe dealuri. La oi, la noi..., nu ştiu...
Ca să concluzionez: folosiţi doar drumul dinspre Buneşti (satul cu primarele). Dar să nu vă faceţi iluzii, că e tot prost; a fost asfaltat, cândva, probabil cu carton asfaltat.

Rupea

Cetatea oraşului Rupea se vede de la distanţă, venind dinspre Braşov, adică dinspre răsărit; se ridică mult deasupra aşezării actuale, în partea sa de la apus. Oraş - vorbă să fie...; în necunoştinţă de cauză aş fi spus, liniştit, ceva despre un sat frumuşel.
În localitate se desfăşoară însă ample lucrări de reabilitare, ceea ce ar putea sugera deci un statut mai înalt. Din acelaşi motiv, însă, tentativa de a urca spre cetate, cu maşina, dinspre centrul localităţii, este o aventură, nu numai datorită străzile înguste şi abrupte, dar şi concurenţei neloiale a camioanelor şi compresoarelor.

Rotbav

Rotbav este un sat pe E60, care leagă Braşovul de Sighişoara, aflat la 24 de km de primul şi 94 de al doilea. Biserica fortificată este la şosea, lângă o piaţetă mai largă în care veţi găsi fără probleme loc de parcare. Monumentul nu era pe lista de plecare, dar fiind în şosea, vizibil de la distanţă mare, a constituit o tentaţie imediată. Aici, ca şi în alte locuri din Ardeal, am avut surpriza neplăcută să găsim ansamblul sub cheie, fără nici un indiciu la vedere despre cum ar putea un turist întâmplător să intre. Aşa stând lucrurile, a trebuit să ne mulţumim cu nişte fotografii de afară...

Feldioara-Marienburg

În judeţul Braşov există două Feldioare, de unde posibile confuzii. Una este cea de lângă Făgăraş, cea cu castrul roman al lui Gudea, iar cea de a doua - prezumtiva capitală a Cavalerilor teutoni - este plasată pe şoseaua care leagă Braşovul de Sighişoara, pe râul Homorod. Vom vorbi aici, pe scurt, despre cea din urmă.
Numele maghiar al satului este Földvár, adică "cetatea de pământ". Numele este interesant de două ori: întâi, că de aici vine românescul Feldioara (care, în cazul făgărăşan, poate fi explicat - oh! nefericire! - prin existenţa castrului roman); apoi - că numele maghiar nu poate data decât după plecare teutonilor, aruncând în aer legenda cetăţilor de piatră ale cavalerilor (cele pentru care ar fi fost expulzaţi).

Codlea

Am trecut prin oraşul Codlea (sinonim cu "florărie" pentru contemporanii mei, dar cam atât) de multe ori, mergând de la Braşov la Sibiu. Nu am oprit însă niciodată. Mi-am propus, în raidul de trei zile din acest an, început din culoarul Rucăr-Bran spre - undeva în - inima Ardealului, să şterg istorica nedreptate.
A fost, halta asta în Codlea, un episod minor, genul de lucru pe care îl uiţi în maxim o săptămână, şi nu i-aş fi dedicat un tumbnail pe manşeta dreaptă a blogului, dacă nu s-ar fi întâmplat ca vizita să-mi răsucească în cap vechea temă a Transilvaniei fără saşi. Vizitând sudul Ardealului şi nevăzând mulţi Oameni, călătorii veacului viitor vor spune, probabil: "Ce ţară frumoasă!... Păcat că nu-i locuită!"

Răşnov

Experienţa de la Râşnov a fost cea mai interesantă, din câte mi s-au întâmplat în vara anului 2011. Aşa că, fără speranţă, am convingerea că voi exagera... Din fericire, nu are nimeni obligaţia de a citi. Dar tot o să vă uitaţi la poze, nu-i aşa?...
Cetatea Râşnovului - Rosenau (de la "roză", cuvânt folosit şi de germani, dar existent şi în latină, ne explică doct, pe Wikipedia, d-l Trandafir) - este unul dintre obiectivele turistice consistent prezente pe net, aşa că, cel puţin aparent, nu ar avea nevoie de prezentare. Poate. Eu simt nevoia de a scrie despre acest loc care este, sau mai degrabă ar trebui să fie, paradigmatic pentru monumentele din România.

Bran

Castelul Bran este una dintre puţinele vedete ale turismului românesc. Vedetă fiind (în topul "celor mai frumoase 10 castele din lume", platou de filmare pentru "Interviu cu un vampir", etc) are toate defectele de rigoare. Primul este traficul din satul (?) care îi poartă numele, de intensitate bucureşteană, dar mai haotic; centrul este aglomerat precum Herăstrăul la sărbătorile naţionale, când dă primaru liber la vaporaşe. Am găsit o statistică ce sugerează exact balamucul: pe site-ul carta.ro se ofertează 27 de unităţi de cazare din Sinaia, 63 din Sibiu, dar 165 la Bran. Contrarecomand vizita în plin sezon.
Locul fiind unul atât de cunoscut şi cu atât de multe surse de informare disponibile, am să reduc comentariul la câteva lucruri; sunt, mai degrabă, accente de politică a turismului, sau poate de management cultural.

Cetatea Carului

Nu vreau să vă dezamăgesc, aşa că vă spun din prima: Cetatea Carului nu este o cetate, ci o... pensiune. Este un loc care mie mi-a plăcut la superlativ şi de unde am atât de multe poze dragi, că nu reuşesc să fac o selecţie decentă (adică nu gârlă).
Despre satul acela - Drumul Carului, pe nume - am auzit în preziua plecării, făcând planuri de drum. Ştiind că voi ajunge în zonă, am deschis pagina de monumente istorice de la cIMeC (păi de unde??) şi am constatat, puţin înciudat, că în acest loc, cu un nume atât de frumos şi neobişnuit - dar şi foarte expresiv, pentru situaţia istorică la care mă voi referi - ar exista un castru roman, din cele înşirate pe drumul Transalutan. Indicaţia din baza de date este uşor confuză, respectiv ba 39 km +900, ba 41 de km de Braşov.

Podu Dâmboviţei

Podu Dâmboviţei este ultima comună muntenească înaintea graniţei cu Ardealul. Poziţionat într-o "găleată", cu baza pe la 750 de metri altitudine şi împrejurimi imediate în jur de 1000, satul este împrăştiat pe versanţi. Localitate de oieri, este în multe similară celor de dincolo de munţi, la cote similare, precum Jina sau Poiana, din Mărginimea Sibiului, sau altele, din proximitatea montană, despre care vom face curând vorbire. Similară - adică temeinică, bogată, cu resurse atent gestionate, curată şi, desigur, fudulă ca orice fată frumoasă.

Dragoslavele

Schitul de la Dragoslavele nu era pe to-do-list; văzând însă numele localităţii - aflată la nord de Câmpulung, deja în peisaj montan - am devenit atent la indicatoare. Spre ieşirea nordică din sat, am găsit şi indicatorul cu pricina. De acolo, însă - Dumnezeu cu mila! Se urcă pe un drum pe care nu încap două maşini, pînă la o troiţă care, pentru un creştin, ar trebui să însemne o răscruce importantă (un drum şi mai prost continuă pe curba de nivel). De acolo se urcă cu piciorul, pe o potecă relativ abrută, printre brazi.

Vedere de la troiţă spre sud

Câmpulung

Am amintit deja oraşul în două postări anterioare, aşa că nu am cum să nu îi dedic un titlu. Mica urbe - în jur de 40000 de locuitori - se bucură de prestigiul primului oraş atestat al Munteniei, probabil şi prima sa capitală. În epocă modernă oraşul a rămas important, fiind reşedinţa judeţului Muscel. În preajma primului război mondial el însă nu ajunsese la 20000 de locuitori, ceea ce-l făcea o aşezare de mâna a treia, cu traiectorie fluctuantă. Aflat în prima linie a luptelor din 1916, oraşul rămâne cu 13000 de locuitori, pe vremea Marii Uniri. Epoca comunistă, a industrializării forţate, a adus în oraş obiective de oarecare importanţă, cel mai notoriu fiind uzina ARO. Au rămas în urmă câteva zeci de blocuri urâte, gris-şobolan, şi 3 stadioane de fotbal, vizibile pe Google Earth. De ce 3? Ei ştiu...

Mănăstirea Negru Vodă

Turnul-clopotniţă, 
vedere de la exterior

Când ajungi spre centrul istoric al oraşului Câmpulung, dinspre Piteşti - fapt relevat de apariţia unor construcţii mai de Doamne-ajută - pe partea dreaptă a şoselei veţi vedea un turn înalt, ridicându-se peste coama copacilor bătrâni: este Mănăstirea Negru Vodă. Aşa cum uşor puteţi presupune, locul este încărcat de legendă; legendele sunt însă suficient de vechi pentru a avea parfum de istorie.
Povestea întemeierii prea-sfântului lăcaş de către chiar fondatorul Ţării Româneşti, la finele veacului al XIII-lea, ca primă ctitorie a sa, după ce a trecut munţii, stă scrisă pe pisania lăsată de Matei Basarab, al treilea întemeietor. Al treilea, fiindcă

Castrul de la Jidova

Dacă veţi dori să petreceţi un week-end la Braşov, sau prin zonă, ar fi de evitat să mergeţi pe DN1, ca să nu petreceţi în maşină cea mai mare parte a timpului disponibil. Există variantele de ocolire prin Cheia, dar asta înseamnă că până la Ploieşti sunteţi tot pe DN1, sau prin pasajul montan Rucăr-Bran. Această din urmă variantă are şi ea mai multe variante de acces: una prin Târgovişte şi una prin Piteşti. Cea dintâi este mai scurtă, cea de a doua are drum mai bun... până la un punct.

Pretext

Câteva motive de a fugi de acasă le-am arătat pe blogul MNIR-samizdat. Vara aceasta motivele au devenit de-odat' prea multe şi m-am ocupat mai mult cu fugitul. La urma urmei, contează mai puţin de ce facem un lucru, ci contează doar ce facem. Cam asta înregistrează istoria mare: fapte, nu motive.

Un arheolog are, neîndoielnic, vocaţia drumului, lucru de neînţeles pentru cei fără vocaţie, care îşi imaginează că o săpătură în depozite poate fi o activitate de sine stătătoare. Iar un arheolog fără regat, ca mine - umblă. Vrând-nevrând, între două situri arheologice se află tot felul de situri, adică locuri. Despre locuri ne vom ocupa, aici, nu despre arheologie.