Kaliakra

Suntem aici într-un caz particular: unde fugim de la gazdă dacă suntem la Mare şi plouă. Aceasta a fost situaţia noastră, zilele trecute, la Vama Veche. A propos de Vamă: satul a fost înfiinţat de găgăuzi (câh...) în 1811, numindu-se, pre limba lor, Yilanlîk, denumire schimbată patriotic în 1913, când România anexa Dobrogea de sud (sau Cadrilater), moment în care graniţa s-a mutat mult spre sud; vechiul sat de frontieră devenea astfel 'Vama Veche'. Veche şi mereu actuală, nu-i aşa?
Fiindcă Dobrogea românească am bătut-o cu Alexandra în cam toate direcţiile, în mod repetat, în ploiasa dimineaţă de august am realizat că suntem la numai cca 40 km de capul Kaliakra, adică mai aproape decât de Constanţa... Eu mai văzusem locul, cu ceva ani în urmă, şi ştiam că oricum va fi mai bine decât în cutiuţa de conservă în care dormeam.
Aşa cum numele mărturiseşte, Kaliakra ('înălţimea cea frumoasă') este cel mai spectaculos loc al pontului stâng, acolo unde ţărmul aliniat nord-sud, din Deltă în jos, se deschide spre vest într-un golf larg şi frumos, spre Varna. Este un promontoriu lung (cca 2.3 km) şi îngust (1.5 km lăţime la intrare), ridicat spectaculos deasupra mării (cca 40 de m, echivalentul unui bloc cu 10 etaje; Wiki dă 70 de m; eu am folosit estimarea din Google Earth). De acolo există o excepţională supraveghere a traficului maritim, pe distanţe considerabile; dacă spre nord nu vedem ţărmul decât până în dreptul localităţii Shabla, spre sud, însă - minune! vedem tot ţărmul bulgăresc, ba chiar, dacă avem noroc, o bună parte a ţărmului anatolian, deşi se află la peste 250 km. Iar noi am avut noroc, fiindcă vremea s-a schimbat, vântoasă şi rece, dar clară.

 

Cap Kaliakra, vedere spre SSE. Ceea ce vedeţi, la orizont, este... Anatolia. Navele din larg aşteaptă intrarea în portul Varna

Incinta nordică (sec. III-IV)

Turnul de vest al porţii incintei nordice

Accesul se face dinspre Kavarna. Există varianta unui ocol pe vestita coastă de la Şabla, doar că nouă ni s-a părut dezolantă; oricum, drumul vă scoate tot prin Kavarna, aşa că nu există un 'shortcut'. După ce vă opreşte cerberul care distribuie bilete (cred că 3 leva de căciulă, adică 1.5 Euro), trebuie să deveniţi atenţi, fiindcă la doar câteva zeci de metri după ce v-aţi legalizat vizita şoseaua trece prin incinta nordică. Sigur - nu este mare lucru de văzut, fiindcă incinta este complet 'restaurată', în cel mai barbar mod cu putinţă. Mai rău, în lungul incintei nu există un drum de vizitare, aşa că dacă doriţi să vizitaţi trebuie să vă hotărâţi să o luaţi prin bălării (nu am avut o problemă, fiind obişnuiţi). Ştiam din fotografiile văzute pe Google Earth că singura poartă a incintei nordice (lungă de cca 430 m) se află la est de şosea, aşa că am mers până acolo. Vegetaţia abundentă (într-o vară deosebit de secetoasă!) previne observaţii utile unui specialist. Oricum, am constatat cu uimire că poarta este compusă dintr-un turn rectangular mare (cel de est) şi un turn greu de definit, la limita dintre un turn semi-circular şi unul în formă de U, cel din urmă destul de mic (fără corespondent pe arhitectura militară din Dobrogea de nord), la vest. Perechea de turnuri, cu ieşiri diferite în faţa incintei, arată ciudat rău... Oricum, este cam tot ce se poate observa, fiindcă zidul originar a fost întâi... distrus, înainte de a fi 'restaurat' (cu nucleu de beton armat, după cum puteţi vedea în imagine). Ceva săpături arheologice s-au realizat şi în zona din spatele porţii, dar sunt complet lăsate în paragină...

Turnul de est al porţii, cu modificări (prim plan); blocaj parţial??

Gazdele datează incinta nordică în sec. IV-VII, dar este destul de discutabil. Pe imaginile de pe Google Earth, aşa neclare cum sunt, vedem că turnurile sunt mai mult sau mai puţin pătrate, respectiv două la vest de şosea, unul mare şi unul mic (acesta cu aparenţă de bastion), iar un alt turn rectangular există la est de poartă. Distanţele între turnuri sunt destul de mari, între 45 şi 70 m. Densitate mai bună există pe segmentul extrem răsăritean, unde se văd însă altfel de turnuri: unul mare, în U, la extremă, iar la intervale două mici, semi-circulare, pline. În fine, la est de turnul în U se vede şi o poartă pietonală.
Datarea acestei incinte mi se pare problematică. În primul rând, ea pare construită în ultima parte a veacului III, turnurile pătrate fiind caracteristice acelei perioade. Sigur, există certe intervenţii ulterioare: turnurile în U sunt de perioadă constantiniană, iar bastioanele semi-circulare nu pot fi mai timpurii de sec. V. Cât despre perioada finală de uz militar, mă îndoiesc că ajunge în sec. VII, chiar dacă s-ar fi găsit dovezi de locuire atât de târzii, în spatele porţilor.
Fiindcă eticheta nu primeşte mai mult de un rând, atrag aici atenţia asupra fotografiei de mai sus, unde, la laterala turnului (aici în dreapta) se conservă placajul originar, de bună calitate.

Incinta 2, flancul vestic. Alternanţă de bastioane semi-circulare şi turnuri rectangulare, cu 'proteichisma'.

Întorşi la şosea, mai aveţi câteva sute de metri până la parcarea mare, generoasă, care tronează peste un şanţ de apărare. Descălecând, găsim acolo o a doua incintă. Medievală, zic colegii. Că această incintă a fost folosită în evul mediu - foarte posibil, fiindcă multe caracteristici observabile nu corespund standardelor antice târzii. Sunt însă câteva lucruri care surprind. În primul rând acea 'proteichisma' - escarpa zidită în faţa incintei (vezi fotografia anterioară). Din nefericire nu sunt specialist pe fortificaţii medievale, pentru a şti dacă sistemul - introdus în sec. VI - a fost folosit şi în evul mediu; acum nu-mi aduc aminte să mai fi văzut, la forturi medievale, genul acesta de amenajare (îmi aduc aminte de şanţuri cu contra-escarpa zidită, dar acolo nu mai avem 'bermă' spre fortificaţia principală). O altă ciudăţenie este alternanţa de turnuri rectangulare cu bastioane mici semi-circulare (două şi două în imaginea anterioară). Sigur, alte caracterisitici par medievale: grosimea prea mică a zidurilor turnurilor rectangulare; proporţia neobişnuită a dimensiunilor (cu adâncimea mult mai mare decât deschiderea, sau intrarea 'secretă' mult peste nivelul solului).

Incinta 2, flancul estic, cu intrarea şi anticele tarabe de tablă ruginită (erau tot acolo în 2006 şi tot nefolosite)

Dar cel mai suspect lucru dintre toate se vede pe fotografia de pe Google Earth, la est de parcare: un al doilea şanţ de apărare! Fortificaţie medievală??... Ipoteza mea este că această incintă a fost iniţial construită la finalul antichităţii, atunci când rarefierea garnizoanei nu a mai permis apărarea unei incinte de peste 400 de metri (cea nouă are 190 m lungime). Bastioanele semicirculare recomandă secolul V, în perioada post-hunică (posibil Anastasius), dar 'proteichisma', în sine, vorbeşte despre o generaţie mai târzie, probabil iustiniană. Incinta a cunoscut sigur mai multe reconfigurări, chiar înaintea abandonului fortului antic târziu, aşa cum se vede, limpede, pe o situaţie fotografiată în spatele intrării (vezi fotografia următoare).

Incinta 2 - poarta veche.

 În fotografia de mai sus vedem o situaţie încurcată... Poarta nu a fost iniţial proiectată aici (în loc de drum avem o fundaţie de zid). În faţa porţii avem fundaţia unei clădiri mari, demolate sistematic la nivelul de călcare (probabil anterioară noii incinte). Deşi pe zidurile laterale ale incintei vedem mult mortar modern, faţa internă a porţii pare o lucrătură foarte curată, cu blochete mari, rectangulare, foarte frumos îmbinate (inclusiv reparaţia pare antică), şi-mi este greu să cred că în evul mediu se mai făcea aşa ceva...

Biserica 1, altarul 'mini-triconc'.

Biserica 1 - pronaos.

La interiorul fortificaţiei mediane - un amestec confuz de obiective medievale şi antice. Există nu mai puţin de patru bisericuţe, toate pe acelaşi plan (uninavă cu altar semicircular şi pronaos scurt), toate cu aceeaşi datare (sec. XIV); de ce - nu am înţeles; spaţiul în care ne aflăm, între incinta 2 şi fortul medieval nu are decât un pic peste 3 ha.
Altminteri, cele 3 hectare sunt pline de ruine, inclusiv de săpături arheologice mai vechi sau mai noi, toate abandonate. Inscripţionările gazdelor - de genul 'locuinţe' - nu sunt de mare ajutor.

Sistem de canalizare roman

Puţine alte lucruri sunt identificabile pe sit, fără asistenţa unui ghid. Am găsit un sistem de canalizare roman (vederea alăturată). Ar mai fi, apoi, nişte thermae, ecepţional restaurate, evident cu beton armat. Ar fi de comentat numai dimensiunea lor mică (cca 25 x 10 m), ceea ce le mărturiseşte mai degrabă o investiţie privată, decât loc de loisir public; oraşul roman are o suprafaţă de minim 15 hectare, ceea ce face ca astfel de băi să fie subdimensionate; de aici deducţia că erau băi private.

Thermae cu podea de beton armat...

Ca să nu lungim vorba, mergând mai departe, spre sud, ajungem la partea cea mai îngustă a promotoriului, unde lăţimea, de la o faleză la cealaltă, este de cam 40 de m. În acest punct a fost construit un fort medieval - inconfundabil, de această dată. El închide o suprafaţă de maxim o treime de hectar, având un turn orientat spre uscat, care funcţiona drept poartă, şi un alt turn, care permitea accesul spre expremitatea sudică a promontoriului. Este interesant că constructorul medieval nu s-a mulţumit să se apere spre uscat, în partea cea mai strangulată a peninsulei, ci şi spre interior, ceea ce mărturiseşte că exista o temere şi în acea direcţie.

A treia fortificaţie, medievală, spre capătul sudic al promontoriului. În spate - instalaţii militare actuale.

Extremitatea vestică a fortului medieval (cu al doilea turn)

Chestiunea deschide problema accesului la apă al locuitorilor, referindu-mă şi la apa potabilă - care pare cuiul lui Pepelea - dar şi la apa mării. În zona unităţii militare, din spatele fortului medieval, vizitatorul va vedea numeroase 'grote' (aşa arată), mărturisind o stâncă destul de friabilă, în care se pot săpa galerii. Că acest lucru ar fi uşurat accesul la apa potabilă - fie-mi dat să mă îndoiesc, deşi exemplul Tomis-ului ar trebui să ne încurajeze să credem că orice este posibil; accesul la un soi de port, însă, sigur, şi aceasta explică şi temerea că vizitatorii nepoftiţi ar putea veni nu numai de pe uscat, dar şi de pe apă.
Într-o astfel de grotă este amenajat şi un mic muzeu. Cam la plezneală, zic eu...
Potenţialul locului este uriaş, datorită poziţiei unice. Ce au făcut bulgarii cu acest potenţial - este demn de un top al contrarealizărilor. Am să exemplific cu o imagine mai de aproape a unei alte remarcabile năzbâtii în ale restaurării. Vă las să admiraţi, eu rămânând fără cuvinte:

Poarta medievală, vedere de la interior.

Am încercat, ca de obicei, să recomand link-uri utile. Deşi am perseverat peste un sfert de oră - nu am găsit nimic care să merite. Este un semn sigur al eşecului de valorificare.