Cartierul de răsărit, sub terasa de 200 m înalţime |
Templul elenistic (imagine 2008) |
Templul elenistic. Detaliu cu zidul extern. |
În epocă modernă oraşul a fost locuit mai ales de populaţie musulmană, adevăr general valabil pentru toate porturile maritime ale Dobrogei, înainte de 1878. Ceva din specificul turcesc a rămas, precum casele cu 'geamlîk' sau etajele ieşite în stradă pe consolă (am văzut astfel de lucruri şi în Cehia, de exemplu, dar cred că sunt specifice oraşelor aglomerate ale orientului).
Casă modernă cu 'geamlîk' turcesc (partea din stânga).
Oraşul este căţărat pe dealul care mărgineşte marea, multe străzi fiind abrupte, dacă nu chiar, după modă antică, sunt pur şi simplu străzi în trepte. Nu ştiu dacă este doar autosugestie, dacă este prejudecată legată de oraşul de suflet al reginei Maria, dar Balcik îmi aduce puternic aminte de Sinaia; o Sinaia la malul mării... Nu-i aşa că-i interesant?
Străzi în pantă, scări şi etaje pe console |
Asta cu învăţatul de limbi străine este, desigur, un moft intelectual; localnicii înţeleg româneşte, românii dând probabil contingentul cel mai mare de turişti.
Oricum, o mare parte dintre localnici şi rup româneşte, unii chiar foarte bine. Diferenţa vizitei recente, faţă de 2008, a fost grija mult mai mare a ofertanţilor pentru valahul călător; am văzut oferte de cazare sau de masă în limba română, dar am găsit chiar un hotel numit 'Doi cocoşi', care este explicit destinat românilor, iar afişele anunţă că tot personalul cunoaşte limba română; am testat la restaurant şi este aproape adevărat. Credeţi că este undeva pe coclauri? Nu, este pe faleză, şi este chiar un hotel frumos, cu viluţe cochete în jur, şi ele destinate turiştilor...
Gara?... Nu. Muzeul de Istorie! |
Ura - sau teama? e cam la fel - faţă de români este un lucru care transpare acolo foarte clar. Evident, nu lipsesc hărţile cu Bulgaria Mare (din diverse epoci), de care este plin şi Internetul, vremuri în care stăpânirea bulgară s-ar fi lăţit tocmai până în Crişana (desigur, există suport istoric pentru orice aberaţie, dacă nu eşti dispus să consideri toate argumentele, pro şi contra). Dar zona cea mai fierbinte este desigur cea recentă. Marea armată rusă eliberatoare există, la 1877; armata română, desigur, era prea mică pentru a merita menţiunea. Ce să mai zicem de dramaticele împrejurări din Al doilea război balcanic (1913), când imperialiştii români le-au răpit Dobrogea sudică. Veţi găsi acolo fotografii ale victorioasei armate de eliberare bulgare, din toamna lui 1916, care a dezrobit teritoriul strămoşesc bulgăresc; despre germani - nici un cuvânt, nici o aluzie. Sper ca măcar viitoarea expoziţie să amintească cercetările arheologice realizate de germani în anii 1916-1919...
Din acelaşi serial fac parte fotografiile cu "eliberarea" Balcik-ului din septembrie 1940, ca efect al Tratatului de la Craiova. Un necunoscător al istoriei, văzând vajnica armie, ar putea crede că au fost lupte crâncene; că doar de aceea merge lumea la muzeu, să înveţe istorie. Evident, nici un cuvând despre rolul Germaniei în evenimentele de la sfirşitul verii anului 1940.
Din aceeaşi categorie - prieteni-prieteni, dar să ştim şi noi! - aparţine o sentimentală fotografie a lui Gh. Gheorghiu-Dej în ilustra companie a unui celebru revoluţionar bulgar, complet necunoscut, la închisoarea Doftana (pe vremea comuniştilor o 'icoană' a ilegalismului), curăţei şi relaxaţi, cu mâinile în buzunar, ca şefii de la bursă. Evocarea 'ilegalismului' comun, aici, nu face decât să ne mai amintească o dată, şi încă o dată, că Dobrogea de sud (Cadrilaterul) a stat două decenii sub cisma grea a imperialistului român...
De ce am evocat aici aceste lucruri? Doar pentru a înţelege mai bine psihologia gazdelor. Muzeele sunt, cum se spunea nu de mult, 'un manual de istorie pentru educarea cetăţenilor', adică reflectă ceea ce puii de cetăţeni învaţă la şcoală; şi, cel puţin cei care au făcut şcoala cu ceva vreme în urmă - adică gazdele voastre de mâine - au făcut exact acea şcoală cu 'imperialismul românesc'.
Evident, câtă vreme plătiţi - sunteţi bine primiţi... Chiar şi la muzeu.
Cariere de piatră în partea de SV a oraşului |
Una dintre puţinele clădiri publice rămase
de pe vremea turcilor (1871).
Are fardul căzut, dar încă se vede gloria trecută...
Vedere spre sud, spre Nisipurile de Aur
Poftiţi la masă!
Link-uri utile:
- Video despre castelul reginei Maria: http://video.google.com/videoplay?docid=4385922655600797902 (o savuroasă limbă română vorbită de o bulgăroaică)
- Istorie Balcik: http://balciclove.topcities.com/istorie1.html
- Cam acelaşi lucru pe Wiki ro: http://ro.wikipedia.org/wiki/Balcic
- Decretul în cinstea lui Akornion: http://en.wikipedia.org/wiki/Decree_of_Dionysopolis